INTRODUCERE
Propaganda
este considerată o activitate sistematică de transmitere, promovare sau raspândire
a unor doctrine, teze sau idei de pe pozițiile unei anumite grupari sociale si
ideologii, in scopul influențării, schimbării, formării unor concepții,
atitudini, opinii, convingeri sau comportamente. În sensul clasic, se
constituie ca un subsistem al sistemului politic al unui partid, al unui grup
social sau al unui regim de guvernare; în prezent însa, se dezvoltă numeroase
forme de propagandă (economică, tehnică, medicală, sportivă, culturală),
diferențiate după conținut si prin raportare la profilul grupului social care o
inițiază, urmarind realizarea unor scopuri persuasive.
Cea
mai imporatntă formă de propagandă a fost considerată până în prezent
propaganda politică. Pentru J.Ellul aceasta este, de fapt, ''un dialog care nu
există''. La nivel international, ea iți propune să ''remodeleze psihologia
celor cu care se află in competiție, in condițiile în care căile diplomatice,
economice sau militare au devenit inoperante sau excesiv de costisitoare.
Propaganda politică nu urmareste descoperirea unor adevăruri, ci convingerea interlocutorilor
reali sau potențiali.
In România nu se vorbea de propagandaă
deât cercuri extrem de elevate pentru a da un nume sistemului informatic al
sistemului comunist. Aceasta opinie s-a schimbat in anii ‘90 odata ce studentii
la mass-media au abandonat modelul efectelor minime. Desi mass-media in Statele
Unite nu este un instrument oficial al propagandei statului cum a fost in
România, este uneori acuzată că este instrument de propagandă pentru interese
diverse. In România, toată lumea știe că mass-media face propaganda dar puțini
sunt cei care stiu și cum sau cum poate fi aceasta identificată.
Capitolul I
Definitia propagandei
In dicționarul științelor sociale,
propaganda este definită prin: “Tehnicile și metodele de influențare sau
controlare a atitudinilor si comportamentului prin utilizarea cuvintelor și a
altor simboluri in vederea transmiterii, promovării sau raspândirii unor doctrine,
teze sau idei” ca si prin “declarațiile si impresiile care rezultă din
folosirea unor astfel de tehnici si metode”. Propaganda este un proces de
comunicare care foloseste anumite tehnici și metode pentru a-si realiza
scopurile. Acest lucru ne face sa afirmăm ca nu există o propagandă neutrala
valoric sau obiectivă. În toate societățile și in slujba oricui s-ar afla,
propaganda vizează să formeze anumite atitudini si să impună stereotipuri
sociale, tinde să conditioneze individul, creându-i mecanisme automate in
scopul de a controla si manipula comportamentul său social (achiziția unor bunuri,
votarea unei anumite forțe politice, respingerea unei anumite legi in cadrul
unui referendum).
În doctrina pentru operații psihologice
a forțelor armate ale SUA din 2003 se poate găsi una din puținele definiții
"oficiale" ale propagandei, înscrisă într-un document doctrinar
militar: ”Orice
formă de comunicare în sprijinul unor obiective naționale în scopul
influențării opiniilor, emoțiilor, atitudinilor sau comportamentelor oricărui
grup de oameni în beneficiul direct sau indirect al sponsorului acestei
comunicări”.
I.1.Terminologie
Termenul
provine de la Biserica Romano-Catolica si era legat de “propagarea credinței”,
si-a croit drum în comunicarea politică la inceputul sec. XX. Despre primul razboi
mondial se spune că a insemnat o batalie propagandistică între englezi si germani si că
publicul american era ținta mesajelor din pamflete, broșuri, afișe, benzi
desenate si alte forme de comunicare. În timpul celui de-al doilea razboi
mondial naziștii au dezvoltat un sistem elaborat de propagandă pentru a obține
sprijinirea regimului, atât în Germania cât și în strainatate.
I.2.Etapele convingerii propagandei
În principiu, propaganda este un dialog fără interlocutor.
Dialogul se poartă cu convingerile, cu percepțiile și cu senzațiile oamenilor
cărora încercăm să le înoculam o anumită idee. Celălalt nu este prezent decât
pentru a accepta sau pentru a respinge ideile transmise. În principiu formarea
convingerilor are patru etape:
-prezentarea
ideilor
(transmiterea mesajului),
-conceptualizarea
sa perceptivă
(asocierea ideilor cu noțiunile).
-acceptarea
ideilor transmise,
aceasta etapa este cea mai importantă. În cazul în care ideile sunt respinse,
propaganda a dat greș fie din cauza deficiențelor de construcție (nu s-a ținut
cont de convingerile anterioare ale oamenilor, s-au ignorat senzațiile
inconștiente, lipsită de logică și coerență), fie din cauza deficiențelor de
transmitere (folosirea unui canal de comunicare inadecvat, alegerea greșită a
momentului si duratei transmiterii sau ignorarea circumstanțelor transmiterii).
- obiectivarea valorilor in comportamente ulterioare (aplicarea ideilor și a
atitudinilor derivate din acceptarea
lor). Aceasta etapa urmează doar dacă ideile sunt acceptate.
Capitolul II
Tipurile propagandei politice
În funcție de „dimensiunea“ și numărul adevărurilor
pe care le transmite, propaganda politică este de trei feluri:
-propaganda albă;
-propaganda gri;
-propaganda neagră.
II.1.Propaganda
albă
Propaganda albă utilizează informații oficiale:
noutăți culturale și artistice, biografia unor personalități publice. În cadrul
acestui tip de propagandă nu se aduc în atenția oamenilor acele elemente care
ar putea pune in discuție contradicțiile spațiului social in care se petrec evenimentele
sau din care au ieșit personalitățile prezentate. Impactul psihologic este
uriaș prin senzația de „absență“ a elementelor de propagandă. S-a observat că,
in rândul tinerilor, impactul unor știri prezentate intre doua programe muzicale
este mult mai mare decât al buletinelor de știri standard, precedate si urmate
de discuții social politice sau reportaje. Un alt exemplu il constituie
folosirea știrilor „soft“ in cadrul jurnalelor de știri, chiar inainte de recapitularea
principalelor informații cuprinse in jurnal. În cazul unor știri proaste (care
afectează viața oamenilor), folosirea in incheierea jurnalului a unei informații
despre urșii koala din China atrage o reevaluare inconștientă retroactivă
a intregului lanț de știri.
II.2.Propaganda
gri
Propaganda gri combina informatiile adevarate cu
cele false. Sunt multe stiri care abunda in date precise, dar a caror
corectitudine nu poate fi verificata. Senzatia de „bine documentat“ atrage dupa
sine acceptarea cu usurinta a ideilor transmise. Folosirea datelor, a cifrelor,
a statisticilor exacte dau senzatia de adevarat“. Cel care descopera adevaruri
deja cunoscute, va trage concluzia inconstient ca si elementele pe care nu le
cunoaste sunt adevarate.
II.2 Propaganda neagră
Propaganda neagră folosește elemente false in construirea mesajelor. Se
citează surse din cadrul unor instituții sau persoane particulare fară nume
care nu pot fi identificate de telespectator. De multe ori, astfel de știri nu
fac decât să întărească unele zvonuri acre circulă deja. Ele vin in
intâmpinarea ațșteptarilor telespectatorilor, preocupaăți de o anumită problemă
care s-a discutat mult în cercul său de cunoscuți. Cu cât apropierea de ceea ce
ar dori telespectatorul să audă este mai mare, cu atât mesajul are mai mari
șanse să fie acceptat. Cu cât se ocupă mai mult de probleme generale care
interesează un grup mai mare de oameni, cu atât impactul mesajului în masa este
mai mare. În timpul transmiterii Revoluției Române la televizor s-a folosit o
propaganda neagră colosală: surse care anunț au contaminarea apei cu substanțe
otravitoare, apariția teroriștilor în diferite zone, apropierea unor trupe
ostile de capitală sau de punctele centrale ale desfășurării evenimentelor.
Starea psihologică a mulțimii era de așa natura încât nu permitea reflectarea asupra veridicității sau
plauzibilității informațiilor. Încă nu s-a aflat în slujba cui a fost folosită
acea propagandă sau, dacă nu cumva, a fost o suită de coincidențe cauzate de
simpla isterie colectivă .
Capitolul III
Capitolul III
Propaganda si mass-media
Există doua curente de opinie în ceea ce privește raportul
mass-media -propaganda. Printre specialiștii in mass-media (printre care se
numară , evident, și cei care conduc destinele organelor mass-media), concepția
care predomină este că presa este independentă și acționează ca scut împotriva
propagandei, in special a celei politice. Dar unii critici sunt de părere că
mass-media este manipulată de propagandă, indiferent dacă este a propriului
nostru guvern (sau forte politice) sau al altor națiuni. Ei acuză presa că este
influențată de interese diverse, adesea prin propaganda și relații publice. Cu
alte cuvinte, presa este manipulată și devine un transmițător de propagandă
fără să-și dea seama. Cei mai duri critici afirmă că presa transmite in mod
conștient (in funcîție de interesele proprii) mesajele cuprinse în propagandă
ba chiar le combină cu o propagandă proprie, construită în redacțiile sale și
care urmărește exclusiv atingerea unor obiective materiale. Dar, în principiu,
confruntarea are loc între apărătorii mass-media care afirmă că aceasta este o
formă de apărare a cetațeanului în fața propagandei și adepții ideii că
mass-media este principalul mijloc prin care propaganda ii influentează pe
oameni.
CONCLUZII
Lucrarea
de față a fost elaborată pe baza cunoștiințelor și surselor de drept
administrativ, realizând o trecere prin partea materiei ce studiază comunicarea
și psihopatologia socială.
Primul
capitol cuprinde definiția termenului de propagandă și etapele convingerii
propagandei apoi, am încercat să redau o definire concretă propagandei privind
din mai multe perspective.
Cel
de-al doilea capitol, intitulat „Tipurile
propagandei politice”, cuprinde
prezentarea mai detaliată a celor trei tipuri de propagandă iar în cel de-al
treilea capitol este relatat raportul dintre propaganda și mass-media.
Consider că presa si publicul din România sunt deosebit de
sensibile la lingusirile propagandei. Lauda adusă in direct unui realizator sau
unei emisiuni de către un personaj politic va da în ochii telespectatorilor
care îl simpatizează sau care îi impartășesc opiniile, un aer in plus de obiectivitate
și corectitudine.
Media românească poate că are multe slabiciuni, dar cei care
se lasă inșelați de propagandă constituie exceptia, consideră apărătorii
mass-media.
